• office@abcmedicalcenter.ro
  • 0241 610199

Durerile lombare – factori de risc

Durerile lombare – factori de risc

Aproape toata lumea a avut dureri lombare la un moment dat. Zona lombara face conexiunea dintre partea de sus si cea de jos a corpului si suporta majoritatea greutatii corporale. Datorita acestor roluri, o persoana se poate rani usor atunci cand ridica greutati, se intinde dupa ceva sau se rasuceste.

Durerile lombare sunt determinate, foarte des, de o combinatie de suprasolicitare, intindere sau ranire a muschilor si ligamentelor ce sustin coloana vertebrala. Mai rar, durerile pot fi determinate de o boala sau de o deformare a coloanei vertebrale.
Un factor de risc este un element ce creste sansele de a avea dureri lombare. Daca o persoana are mai multi factori de risc inseamna ca probabilitatea de a avea dureri lombare creste.

Factori de risc

Factori de risc ce cresc probabilitatea aparitiei durerilor lombare dar care nu pot fi controlati includ:
-varsta mijlocie (riscul scade dupa 65 de ani)
-barbatii
-istoric in familie de dureri lombare
-existenta unei dureri lombare in trecut
-sarcina. Spatele femeii este solicitat foarte mult in timpul sarcinii
-existenta, in trecut, a unei fracturi prin compresie a coloanei vertebrale
-o interventie chirurgicala la nivelul coloanei vertebrale
-probleme congenitale ale coloanei vertebrale

Factori de risc ce pot fi controlati prin schimbarea modului de viata sau prin tratament, includ:
-lipsa exercitiilor fizice regulate
-persoana are un serviciu sau desfasoara alte activitati ce necesita perioade lungi de stat jos, ridicarea de obiecte grele, aplecari sau rasuciri frecvente, miscari repetitive sau vibratii continue cum ar fi cele produse de un pickamer sau de conducerea anumitor utilaje grele
-fumatul. Fumatorii sunt mult mai predispusi decat nefumatorii sa aiba dureri lombare
-obezitatea. Greutatea in exces, in special in jurul taliei, poate suprasolicita spatele, desi acest lucru nu a fost deplin demonstrat. Dar, fiind supraponderal inseamna, de asemenea, si o conditie fizica slaba, cu muschi slabiti si flexibilitate mai mica. Acestea pot determina dureri lombare
-pozitia corpului. Un mers garbovit sau o pozitie ghemuita nu pot produce, singure, dureri lombare, dar in momentul in care spatele este ranit, pozitia corpului poate inrautati durerea
-stresul. Se crede ca stresul si alti factori emotionali joaca un rol important in durerile lombare, in special la cele cronice. Multi oameni isi incordeaza muschii spatelui, inconstient, atunci cand sunt stresati.
-perioadele lungi de depresie
-utilizarea pe termen lung a medicamentelor ce scad densitatea osoasa, cum ar fi corticosteroizii

La ABC Medical Center va asteapta o echipa interdisciplinara de specialisti in reumatologie si neurologie gata sa va raspunda la intrebari. Puteti beneficia de consult de specialitate gratuit in baza biletului de trimitere de la medicul de familie.

Pentru informatii suplimentare si programari va invitam sa apelati 0241 610199  sau 0742 145114    de luni pana vineri in intervalul 8-20.

Leave a Reply