• office@abcmedicalcenter.ro
  • 0241 610199

Eritemul fesier la bebelusi

dr. Barbu pediatrie

Eritemul fesier la bebelusi

Eritemul fesier poate fi definit ca o iritaţie cutanată care afectează pielea copilului sub 3 ani. O cauză a iritaţiei pielii copilului o poate reprezenta purtarea scutecului. Astfel, eritemul fesier se manifestă prin înroşirea şi iritarea porţiunii de piele acoperită de scutec. Nu este exclusă nici apariţia unor infecţii, însă acestea se manifestă de obicei în cazuri rare.
Principalele cauze ale eritemului fesier sunt, pe lângă iritaţia datorată acoperirii pielii de un scutec, şi de frecarea pielii copilului de zonele umede ale scutecelor. Acest proces poartă numele de fricţiune.

În afara scutecelor, eritemul fesier poate apărea şi la contactul cu serveţele umede, detergenţi, săpunuri sau loţiuni.
Vizita la medic nu este neapărat necesară în cazul în care copilul se confruntă cu o astfel de iritaţie. Părinţii ar trebui să se asigure că cel mic are în permanenţă scutecul curat, aceasta fiind cea mai bună metodă de prevenire a eritemului. Pot exista şi situaţii în care igiena este insuficientă, de aceea se recomandă să apelaţi la un medic dacă apar situaţii de tipul următor:

• Iritaţia nu se ameliorează chiar dacă s-a efectuat un tratament
• Iritaţia apare în primele 6 săptămâni de viaţă ale bebeluşului
• Iritaţia se poate întinde şi la nivelul braţelor, a feţei sau a scalpului
• Nu există o cauză cunoscută pentru apariţia iritaţiei
• Iritaţia este însoţită de diaree
• Iritaţia poate apărea sub forma unor vezicule cu puroi

Tratamentul eritemului fesier

Afecţiunea poate fi evitată, în primul rând, prin schimbarea scutecelor de câte ori este necesar pentru a evita ca pielea copilului să intre în contact cu fecalele sau cu urina. O igienă adecvată este cea mai bună metodă de evitare a apariţiei eritemului fesier.
Alte sfaturi recomandate includ:

• Spălarea şezutului copilului cu apă caldă şi săpun
• Uscarea pielii înainte de punerea unui scutec nou
• Utilizarea unor unguente pe bază de oxid de zinc care pot ajuta pielea să se usuce mai repede
• Nu se recomandă utilizarea scutecelor din plastic
• Pielea trebuie spălată cu un săpun delicat. De asemenea pentru uscarea pielii, se recomandă tamponarea uşoară.
• Igiena mâinilor este şi ea foarte importantă pentru prevenirea infecţiilor
• Se recomandă folosirea unor creme care să fie recomandate doar de medicul specialist
• În cazul unor infecţii medicul poate prescrie antibiotice sau poate recomanda folosirea unei creme antifungice

Dr. Oana BARBU
medic pediatru

Leave a Reply